Home » D:News » Chiar avem nevoie să bem doi litri de apă pe zi?

Chiar avem nevoie să bem doi litri de apă pe zi?

Chiar avem nevoie să bem doi litri de apă pe zi?
Publicat: 12.10.2013
Sigur aţi văzut sau aţi auzit reclamele care ne recomandă să consumăm zilnic 2 litri de apă pentru a ne menţine hidrataţi. Recent, dr. Chris van Tulleken, de la University College London Hospital a decis să discute despre mitul celor 8 căni de apă pe zi şi să ne explice ce spun studiile.

La începutul acestui an, oamenii de ştiinţă din Australia au realizat un experiment extraordinar care nu a mai fost realizat până acum. Scopul studiului a fost de a descoperit ce se întâmplă cu performanţa după deshidratare. Prin urmare, specialiştii au pus un grup de ciclişti să exerseze până când aceştia au pierdut 3% din greutatea corpului prin transpiraţie. Apoi, performanţele acestora au fost estimate în trei cazuri distincte:  când nu s-au hidratat cu nimic, când s-au hidratat suficient pentru a reveni la un nivel de deshidratare de 2% şi apoi când s-au rehidratat total. 

Până acum, studiul nu pare diferit de alte, dar totuşi, diferenţa dintre acesta şi altele a fost că de fata aceasta participanţii nu ştiau câtă apă au băut, pentru că fluidul le era administrat intarvenos. Acest lucru este esenţial deoarece noi toţi, dar mai ales atleţii, au o relaţie psihologică foarte puternică cu consumul de apă. 

În mod surprinzător, nu s-a constatat nicio diferenţă de performanţă între cei care au fost rehidrataţi complet şi cei care nu fuseseră rehidrataţi. Şi totuşi, poate că rezultatele nu ar trebui să fie chiar atât de surprinzătoare, din moment ce oamenii au evoluat realizând mişcare intensă în căldură, sub puternica lumină a soarelui. de aceea, noi suntem capabili să tolerăm pierderea apei din organism destul de bine, pe când chiar şi o suprahidratare relativ moderată ne poate crea probleme serioase de sănătate. 

Dar cum rămâne cu noi ceilalţi care nu practicăm ciclismul în deşertul din Australia de Vest?

Există o idee acceptată şi deja înrădăcinată în mentalul colectiv care spune că ar trebui să consumăm zilnic 8 căni de apă (2 litri) pe zi, pe lângă alte lichide sau mâncare. 

Este uşor de crezut că dacă lipsa apei este un lucru rău, atunci hidratarea este un lucru bun, mai ales dacă luăm în considerare faptul că un consum moderat de apă îmbunătăţeşte starea pielii, ne ajută să gândim limpede, reduce riscul de pietre la rinichi etc. 

Dar, pentru a analiza problema aşa cum se cuvine, dr. Chris van Tulleken ne-a adus în atenţie o analiză mai multe studii şi care era scris de un grup de cercetători şi medici din spitalele americane şi franceze, care susţineau afirmaţia potrivit căreia indivizii ar trebui să consume 2-3 litri de apă pe zi. 

Studiul indica faptul că oamenii care urinează mult auo rată mai mică de a dezvolta pietre la rinichi şi că un consum mai mare de apă ar putea reduce riscul de apariţie a infecţiilor tractului urinar (mai ales în cazul femeilor). Mai mult, cei care au publicat analiza au făcut referire şi la un studiu surprinzător care indica faptul că în mod paradoxal, un aport crescut de apă creşte riscul de cancer de vezică urinară. Dar doar apa de la robinet părea să fie o problemă, după spusele acestor cercetători. De ce oare, apa de la robinet? Pentru că o notă de subsol de la finalul articolului preciza că studiul fusese sponsorizat de un producător de apă minerală, ceea ce însemna că nu era vorba de ştiinţă, ci mai mult de marketing. 

Şi atunci care este adevărul legat de consumul de apă?

Oamenii din clima temperată, care nu fac activitate fizică susţinută au nevoie de 6-8 căni de apă pe zi, dar o parte din lichid poate fi obţinut din alimente, alcool, cafea etc. În plus, cafeaua şi berea nu ne deshidratează atât de mult încât să sesizăm asta. 

Nu există dovezi concrete care să indice că 8 pahare de apă pe zi, consumate în plus pe lângă restul băuturilor, v-ar face bine. În realitate, există riscul ca atât de multe lichide să vă facă rău. 

Însă, cel mai important lucru este acela că nu trebuie să ne facem probleme referitor la cât de multă apă bem, pentru că trupul ne va cere exact atât lichid cât avem nevoie. Dacă bem prea multă, vom urina apa în exces, iar dacă bem prea puţină, ni de va face sete. 

Să spui că ar trebui să bei mai multă apă decât îşi cere corpul este ca şi cum ai spune că trebuie să respiri mai des decât ar fi necesar, susţine dr. Chris van Tulleken explicând că, la fel ca în orice altă situaţie similară, moderaţia este cheia. 

Sursa: BBC

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american ...
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog Millionaire
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog ...
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?
Cum a reacționat o companie aeriană după ce un pasager a urinat pe alt călător?
Cum a reacționat o companie aeriană după ce un pasager a urinat pe alt călător?
Polonia pregătește planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
Polonia pregătește planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
Casa din serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare
Casa din serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare
Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează. Tradiţii şi superstiţii de BOBOTEAZĂ
Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează. Tradiţii şi superstiţii ...